Medicii spanioli sunt epuizaţi. Pacienţii aşteaptă cu lunile pentru consultaţii

Medicii din Spania se plâng de epuizare şi unii dintre ei au dat spitalele în judecată pentru încălcarea drepturilor, după ce au lucrat peste 2000 de ore suplimentare într-un an. Specialiştii spanioli susţin că epidemia va mai dura mulţi ani, chiar dacă nu va fi la fel de sufocantă ca în primele valuri, datorită ratei mare de vaccinare.

14 Noiembrie 2021, 20:42 |

Un studiu realizat în unităţile sanitare din Catalonia arată că 70 la sută din personalul medical este epuizat emoţional din cauza stresului provocat de pandemie.

14 medici au dat până acum în judecată spitalele în care lucrează pentru că au stat între o mie şi două mii de ore peste program. Ei cer investiţii în sistemul sanitar şi angajarea de personal.

Edgar Cortes, medic în Sabadell, Barcelona: Suntem foarte puțini specialiștii în Terapie Intensivă pentru că până acum nu a fost nevoie de serviciile noastre la nivel global sau la scară largă, așa că a fost nevoie să tragă de acest grup pentru a acoperi un necesar personal de două sau trei ori mai mare.

Rosa Maria Jauma, medic: Cumva s-a ajuns să se creadă că doctorii pot face orice și pot îndura oricât. Şi asistentele medicale sunt la fel de epuizate. În Spania sunt 6 asistente la mia de locuitori faţă de 9, media europeană.

Specialiştii avertizează că pandemia nu se va încheia prea curând iar sistemul de sănătate va trebui reformat astfel încât să se adapteze noilor cerinţe.

Carmen Camara Hijon, Societatea Spaniolă de Imunologie: Sistemul nostru imunitar are o memorie bazată pe celulele B și C care circulă în corpul nostru și din experiența altor boli știm că asta poate dura foarte mulți ani.

Medicii cred însă că nu va fi la fel de afectată ca alte ţări pentru că aproape 90 la sută din populaţia de peste 12 ani a fost imunizată complet împotriva COVID-19.

Carmen Camara Hijon: Vor mai fi și alte valuri. Cel mai probabil în apropierea Crăciunului din cauza frigului și a călătoriilor, dar cu siguranță vor fi mai mici față de ceea ce se întâmplă în restul Europei pentru că este o diferență de vaccinare de 20 de procente între Spania și Portugalia și restul țărilor din jurul nostru.

Din cauza pandemiei restul pacienţilor cu alte afecţiuni grave au fost nevoiţi să aştepte luni de zile pentru o consultaţie de specialitate. Cele mai lungi liste de aşteptare sunt în Catalonia, Andalucia şi Castilla la Mancha unde intervenţiile chirurgicale au fost amânate şi jumătate de an.

Source

Distribuie știrea