Pe parcursul acestei zile vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit pentru această dată, însă instabilitatea va creşte treptat şi sunt anunţate ploi torențiale şi descărcări electrice în Banat, Crișana, Oltenia, Dobrogea, estul Munteniei dar şi în zona montană.
Vor fi condiții de grindină şi vijelii.
În celelalte zone găsim vreme bună şi soare. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 28 de grade.
În Capitală ne vom bucura de soare generos şi se va încălzi simţitor.
Vântul se va simţi pe parcursul zilei iar temperatura maximă va atinge 28 de grade în termometre.
La munte găsim atmosferă instabilă, se adună norii şi va ploua torențial.
În Carpaţii Meridionali şi în Occidentali se vor strânge cantităţi însemnate de apă şi vor fi şi căderi de grindină. În restul masivelor astfel de fenomene apar doar pe spații mici iar prin stațiuni nu sunt schimbări majore din punct de vedere al temperaturilor.
Pe litoral norii se înmulțesc treptat iar spre seară condițiile de ploaie vor fi destul de mari. Vântul va bate mai tare la malul mării iar temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 22 de grade.
În cea mai mare parte a Europei vremea va fi în general instabilă.
În Peninsula Iberică sunt anunţate precipitații destul de abundente, excepție vor face extremitatea vestică şi nord-vestică unde cerul va fi variabil iar astfel de fenomene se vor semnala doar pe suprafețe mici.
Nici țările nordice nu vor fi ocolite de ploi.
În centrul şi sud-estul Europei sunt anunţate precipitații destul de abundente cu posibilitatea de furtuni şi căderi de grindină prin anumite zone.
În România, mâine, vremea va fi caldă dar instabilă, va ploua destul de mult în Banat, Crișana, Dobrogea dar şi la munte. Vântul îşi va face simțită prezenţa în timpul ploilor așadar vor fi vijelii poate chiar şi grindină. Temperaturile mai cresc puţin, iar maximele se vor încadra între 20 şi 29 de grade.