Vremea se va încălzi față de zilele precedente în cea mai mare parte a țării, însă nu vom scapă complet de averse. În centrul, sud-estul tării precum și în zona montană vor fi mai multe reprize de ploi torențiale care vor aduce peste 20 de l/mp, iar izolat vor fi condiții de grindină și vijelii.
În rest vor fi perioade cu soare și nori pasageri iar temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 30 de grade.
În Capitală vom avea o zi frumoasă cu soare generos și un pic de vânt. Temperatura maximă va ajunge la 29 de grade în centrul orașului.
LA MUNTE se mai îndreaptă vremea și se mai încălzește. Doar în Carpații Meridionali și Orientali vor fi precipitații însoțite de descărcări electrice.
LA MARE soarele se arată doar trecător, se adună norii și este posibil să vină 2-3 stropi de ploaie. Temperaturile maxime se vor situa între 23 și 25 de grade iar temperatura apei va fi în jur de 23 de grade.
Vremea în restul Europei:
În Peninsula Iberica atmosfera va fi schimbătoare vor mai fi averse și descărcări electrice însă, ploile se mai restrâng iar ușor ușor se arată soarele. În țările vestice și nord-vestice va predomina în continuare vremea frumoasă de vară și se vor înregistra maxime de 26 de grade la Madrid, 30 de grade la Paris.
În nordul Europei nu sunt schimbări notabile, soare destul de generos iar temperaturile vor fi în creștere
În centrul și sud-estul continentului instabilitatea va fi la ea acasă, din loc în loc se mai strâng norii iar prin anumite zone vor fi ploi torențiale, descărcări electrice și posibil căderi de grindina în rest găsim soare și vreme frumoasă, se vor înregistra temperaturi de 28 de grade la Atena, 27 la Roma, 22 la Viena
Mâine, vorbim tot de instabilitate în jumătatea de vest a teritoriului, în sud-vest dar și în zona de munte, unde cantitățile de apă vor depăși chiar și 25 de l/mp în intervale scurte timp. Ploile vor fi însoțite de tunete, fulgere, vijelii și vor fi condiții de grindină.
În restul zonelor se anunța vreme buna și caldă iar temperaturile maxime se vor încadra între 21 de grade în sudul Banatului și 32 de grade în Muntenia.