În rest, zărim câteva raze de soare, dar pentru puțin timp. În zona montană înaltă, trecător vor fi precipitații mixte și tot pe aici vântul va avea unele intensificări dar se va simți și în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 și 19 grade.
În Capitală se înnorează din nou pe parcursul zilei și sunt șanse să plouă trecător. Va fi mai frig decât ar trebui, iar temperatura maximă se oprește la 17 grade în centrul orașului.
La munte vremea se păstrează rece și va ploua destul de mult în Carpații Occidentali și Meridionali, cantitățile de apa vor depăși 15-20 de l/mp. Vântul va agita în continuare atmosfera pe creste, unde este posibil să ningă.
Și pe litoral atmosfera va fi destul de schimbătoare. Nu va ploua, în schimb va fi frig, iar vântul își va face simțită prezența pe tot parcursul zilei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 și 19 grade.
Prima zi de weekend va veni cu temperaturi ceva mai blânde, însă tot frig va fi pentru această perioadă. În vestul țării, norii se strâng în peisaj și va ploua torențial, în rest doar trecător, iar la munte la altitudini mari vor fi ninsori slabe sau lapoviță. Vântul va sufla cu putere pe creste, iar în rest va adia ușor cam peste tot. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 și 22 de grade în Lunca Dunării.
Vremea în Europa
În Peninsula Iberică atmosfera se anunță în general frumoasă, cu nori trecători, în schimb în țările vestice și în cele nord-vestice găsim timp închis, intensificări ale vântului și precipitații sub formă de ploaie. În țările nordice vremea va fi frumoas, cu soare și temperaturi în ușoară creștere.
În centrul și sud-estul Europei nu apar schimbări notabile, izolat vor fi nori, ploi însemnate cantitativ, dar și momente însorite.