Pe parcursul zilei de luni, vremea va fi schimbătoare, cerul va fi acoperit de nori si va ploua în nord, nord-est și în sud-vest, dar vor fi și perioade însorite în celelalte regiuni. În zona de munte vor fi precipitații sub formă de ploaie, lapoviță si ninsoare la altitudini mari și tot pe aici vântul se va intensifica, dar se va simți și în sud-vest, cu rafale de peste 45 de km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 și 18 grade.
În Capitală zărim soarele și sunt semne de vreme bună. Spre seară sunt posibile ploi trecătoare iar la capitolul temperaturi stăm ceva mai bine, maxima va ajunge la 18 grade.
La munte avem o zi cam mohorâtă, cu multe ploi, iar la altitudini mari vor fi ninsori trecătoare. Vântul va bate mai tare in zona Carpaților Orientali iar prin stațiuni temperaturile încă se mențin destul de scăzute pentru aceasta perioadă.
Marți, se pare că temperaturile mai cresc puțin, însă înnorările persistă și va ploua în mai multe reprize în estul și sud-estul țării. La altitudini de peste 1800 de metri vor fi ninsori și lapoviță, iar vântul va sufla cu putere pe creste dar și în sud. Maximele se vor încadra între 9 si 19 grade.
Vremea în Europa
În Peninsula Iberică vremea va fi frumoasă și caldă, pe când în țările vestice și nord-vestice cerul va fi mai mult acoperit. În țările nordice, trecator vor mai fi ploi și precipitații mixte.
În restul continentului, în centrul și sud-estul Europei vremea va fi bună, norii vor fi din ce în ce mai puțini, mai sunt precipitații trecătoare, dar în ansamblu atmosfera va fi prietenoasă.