Marți, vremea va fi răcoaroasă, norii revin în peisaj și va ploua în nord-est, centru cât și la munte, pe unde se vor strânge cantități însemnate de apă, însă nu este exclus să vina 2-3 stropi de ploaie și în rest. Vântul se va înteți pe parcursul zilei, dar mai ales în zona litoralului, iar maximele vor fi cuprinse între 19 și 28 de grade.
În Capitală temperaturile mai scad puțin iar pe parcursul zilei norii se vor aduna din loc în loc și este posibil să picure trecător. Termometrele vor indica o maximă de 26 de grade.
La munte vom avea încă o zi răcoroasă cu ploi, iar cantitățile de apă vor depăși 25 de l/mp. Vântul se va intensifica pe parcursul zilei și cel mai tare se va simți pe creste.
Pe litoral se va răci simțitor, nu prea va fi vreme de plajă, cerul va fi înnorat și va ploua, iar vântul va ajunge la viteze de 55 de km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 și 23 de grade.
Miercuri vremea se va încălzi ușor în majoritatea regiunilor, însă dimineața va fi destul de răcoare în nord-vest, centru cât și la munte și tot pe aici la lăsarea serii sunt posibile înnorări și ploi de scurtă durată. Temperaturile maxime se vor încadra intre 21 și 30 de grade.
Vremea în Europa
În Peninsula Iberică temperaturile se vor menține ridicate și astăzi, așadar vremea va fi caniculară cu maxime de 42 de grade, pe când în țările din nord-vestul continentului vor fi temperaturi agreabile, dar și nori de ploaie și se vor înregistra 20 de grade la Paris, 19 grade la Londra.
În nordul Europei se anunță precipitații destul de abundente, vânt și temperaturi modeste, maximele vor ajunge la 18 grade la Oslo și Stockholm.
Înnorări vor fi și în centrul continentului, ploi și ușoare intensificări ale vântului, iar în sud-estul Europei vremea va fi călduroasă, se vor atinge 30 de grade la Roma, 35 la Atena.