Meteorologii anunţă vreme deosebit de rece în toată ţara, în această săptămână

Vremea va fi deosebit de rece în următoarele 24 de ore, iar la altitudini de peste 1.700 de metri se vor semnala ninsori şi lapoviţă, potrivit unei informări emise, miercuri, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

22 Septembrie 2021, 10:36 (actualizat 22 Septembrie 2021, 11:49) |

METEO

În intervalul 22 septembrie, ora 10:00 – 23 septembrie, ora 10:00, la munte, în general la altitudini mai mari de 1.700 de metri, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare moderate cantitativ, în special pe crestele Carpaţilor Meridionali (10 – 15 l/mp), unde pe arii restrânse se va depune strat de zăpadă.

Vremea se va menţine deosebit de rece în toată ţara, iar în timpul nopţii în depresiunile intramontane şi în dealurile subcarpatice din sud vor fi temperaturi minime de 0 – 3 grade, favorizând izolat producerea brumei.

Temporar, vântul va avea intensificări în regiunile estice, sud-estice şi în extremitatea de sud-vest, cu viteze de 40 – 50 km/h, respectiv în zona montană înaltă, de peste 60 km/h.

Joi şi vineri vremea se va menţine deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării. Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, iar la munte va sufla tare.

Sursa: Agerpres

Source

Distribuie știrea