Criza refugiaților din nordul Franței continuă. În locul taberelor desființate de autorități apar altele noi. Până să ajungă de partea cealaltă a Canalului Mânecii, în Marea Britanie, refugiații sunt nevoiți să caute diferite mijloace de supraviețuire și să strângă bani pentru cumpărarea unui loc în transporturile organizate de traficanți.
Într-un mic restaurant improvizat cu un acoperiș din crengi și o prelată, Dawan Anwar Mahmud, de 30 de ani, gătește ficăței de pasăre cu ceapă și felii de roșii. E singura modalitate de a aduna bani pentru călăuze. Le-a dat deja peste 2.000 de euro când a ajuns vara trecută în nordul Franței, din Kurdistan.
Câștigul lui variază între 40 și 70 de euro pe zi.
Dawan Anwar Mahmud, migrant irakian: „Am doi prieteni, îi dau fiecăruia câte 25 de euro pe zi. În fiecare zi ei lucrează pentru mine, eu le dau comisoanele, îi ajut şi cu altceva„.
La prânz, se face coadă în fața restaurantului său improvizat.
Tabăra de corturi de lângă Dunkirk e amenajată în vecinătatea unei linii vechi de cale ferată, iar condițiile de igienă sunt precare. Toți așteaptă o ocazie de a ajunge în Marea Britanie.
„Aceşti traficanţi de pe Canal trebuie să ştie că nu există locuri de muncă şi nici câştiguri în Kurdistan. Ei sunt peste tot şi ne iau banii, iar dacă vorbim, nu ne ascultă„.
Călăuzele le cer câte 2.000 de euro pentru a traversa Canalul Mânecii în bărci improvizate.
Ultima tragedie s-a sfârșit cu moartea a 27 de refugiați.
Chiar dacă au crescut controalele, rețelele de traficanți au ramificații internaționale și știu să speculeze foarte bine dorința refugiaților de a ajunge cu orice preț în Marea Britanie.
Autoritățile de la Paris și Londra sunt în căutarea unor soluții concrete împotriva traficanților.
Articole pe aceeaşi temă