Vântul extrem de puternic a rupt copaci, i-a doborât pe firele electrice și a pus la pământ inclusiv stâlpii din beton, astfel că mai multe sate din Mehedinți au rămas de vineri fără curent electric. Echipele companiei de electricitate au intervenit cu mare întârziere, acuză primarii a două comune afectate.
Cele mai grave probleme sunt în comuna Bala, unde, pe lângă localnicii afectați de lipsa energiei electrice, 300 de turiști cazați în complexul balnear nu au avut apă din cauză că sistemul nu funcționează fără curent. Rezervele pe care le avea hotelul s-au terminat, iar cei veniți la tratament au primit apă potabilă, dar nu și pentru igiena personală.
Dragoș Năstăsie – manager hotel: Noi avem un rezervor de apă de 25 de mii de litri. Apă menajeră, potabilă. Această rezervă s-a terminat. Am făcut demersuri la ISU Mehedinți pentru a ne aduce o cisternă de la pompieri cu apă, să umplem rezervorul nostru.
Din cele 15 sate ale comunei Bala, câteva nu au curent electric nici acum. Sătenii nu au acces la telefonie, internet și televiziune și au început să piardă și proviziile pe care le au în lăzile frigorifice.
Autoritățile locale sunt nemulțumite de compania de electricitate, Distribuție Oltenia – CEZ, care a intervenit foarte târziu.
Valentin Ohima – primar Comuna Bala: „Noi nu avem o linia a noastră să zicem așa ca să putem să vorbim cu cineva de acolo. Doar a treia zi au venit să constate și au constatat că nu au nici materiale la ei. Nu au utilaje, nu au personal.”
Constantin Prundeau – primar comuna Șovarna: „Dăm telefon la un robot, aşteptăm 40 de minute, o bătaie de joc. Noi dacă nu plătim energia electrică o zi, avem penalizare. Dar dacă suntem 3 zile fără curent, eu cred că cineva ar trebui să ne ajute şi să ia măsuri.”
Reprezentanții companiei de electricitate nu au oferit până la ora difuzării acestei știri niciun punct de vedere cu privire la rezolvarea problemelor legate de curentul electric.
CUVINTE CHEIE
Articole pe aceeaşi temă