Mii de oameni s-au oferit să adopte bebelușul scos de sub ruine, în Siria. Este vorba despre o fetiță care a primit numele Aya adică ”miracol”

Mii de oameni s-au oferit să o adopte pe fetița care s-a născut sub dărâmăturile unei clădiri prăbușite din nord-vestul Siriei, în urma cutremurului de luni, transmite BBC Online.

10 Februarie 2023, 09:09 (actualizat 10 Februarie 2023, 09:41) Știrile TVR |

Fetiţa născută printre dărâmături în Siria a primit numele Aya / FOTO: Captura video USA Today

Când a fost salvată, bebelușa Aya – adică miracol în arabă – era încă legată de mama ei prin cordonul ombilical.

Mama, tatăl ei și toți cei patru frați ai ei au murit după ce cutremurul a lovit orașul Jindayris.

Aya este acum în spital.

A sosit luni într-o stare atât de proastă, avea umflături, vânătăi, era frig și abia respira”, a spus Hani Marouf, medicul pediatru care se îngrijește de ea.

Ea este acum în stare stabilă.

Videoclipurile cu salvarea lui Aya au devenit virale pe rețelele de socializare. Imaginile au arătat un bărbat ieșind din resturile prăbușite ale unei clădiri, ținând în brațe un bebeluș acoperit de praf.

Khalil al-Suwadi, o rudă îndepărtată, care se afla acolo când a fost soasă de sub dărâmături, a dus bebelușa la doctorul Marouf, în orașul sirian Afrin.

Mii de oameni de pe rețelele de socializare au cerut acum detalii pentru a o adopta.

Mi-ar plăcea să o adopt și să-i ofer o viață decentă”, a spus o persoană.

O prezentatoare TV din Kuweit a spus: „Sunt gata să am grijă și să adopt acest copil… dacă procedurile legale îmi permit”.

Managerul spitalului, Khalid Attiah, spune că a primit zeci de apeluri de la oameni din întreaga lume care doresc să adopte copilul Aya.

Dr Attiah, care are o fiică cu doar patru luni mai mare decât ea, a spus: „Nu voi permite nimănui să o adopte acum. Până la întoarcerea rudelor ei îndepărtate, o tratez ca pe una a mea”.

Deocamdată, soția lui o alăptează alături de propria lor fiică.

În Jindayris, orașul natal al bebelușei Aya, oamenii îi caută pe cei dragi prin clădirile prăbușite.

Un jurnalist de acolo, Mohammed al-Adnan a declarat pentru BBC: „Situația este un dezastru. Sunt atât de mulți oameni sub dărâmături. Există încă oameni pe care nu i-am scos încă”.

El a estimat că 90% din oraș a fost distrus și cea mai mare parte a ajutorului de până acum a venit de la localnici.

Source

Distribuie știrea