Mii de scoțieni au venit să se reculeagă la căpătâiul Reginei, la Catedrala St. Giles din Edinburgh. Cortegiul funerar ajunge astăzi la Londra

Regina Elisabeta se va întoarce, marți, pentru totdeauna la Londra, iar britanicii i-au așternut un covor de flori în Green Park, lângă Palatul Buckingham. Zeci de mii de oameni au venit sa îi aducă un ultim omagiu Suveranei care și-a slujit poporul 7 decenii.

13 Septembrie 2022, 07:35 (actualizat 13 Septembrie 2022, 08:00) Știrile TVR |

Sicriul Reginei Elisabeta a II-a / FOTO: contul de Twitter al Familiei Regale Britanice

Scoţienii își plâng regina, dar se bucura că își vad regele. După ce s-a adresat parlamentarilor britanici, pentru prima oară în calitate de monarh, Charles al III-lea a plecat in Scotia, unde a condus procesiunea care a purtat sicriul mamei sale până la catedrala St. Giles din Edinburgh. Acolo s-a format o coada uriașă pentru că mii de scoțieni au venit sa se reculeagă la căpătâiul celei care le-a fost regina 70 de ani.

Oamenii au rămas alături de Reginei la Catedrala St Giles din Edinburgh și peste noapte.

Luni seară, cei patru copii ai Reginei au participat la o slujbă în catedrala St. Giles.

Sicriul Reginei va rămâne la catedrală până la ora locală 17, marți, înainte de a începe călătoria către Londra.

Acesta va fi dus la Palatul Buckingham și apoi la Westminster Hall, unde regina va rămâne timp de patru zile.

Marți dimineața, regele Charles al III-lea și Camilla, Regina Consoartă, vor zbura în Irlanda de Nord, ca parte a unui turneu în Marea Britanie.

Regele se va întâlni cu liderii de partid în parlamentul Irlandei de Nord și va primi un mesaj de condoleanțe din partea președintelui Adunării.

Un minut național de reculegere va avea loc duminică la ora 20:00 – în noaptea dinaintea înmormântării Reginei din Westminster.

Cortegiul Reginei este așteptat la Londra cu un covor de flori.

Când ajungi în Green Park și vezi marea de flori care s-a revărsat iți dai seama că regina Elisabeta nu e doar monarhul și mama pe care a pierdut-o Charles sau bunica lui William ci o bunica a națiunii. Toți britanicii care vin spun că au pierdut pe cineva ca un membru al familiei.

Oamenii au stat la coada să depună flori pentru Regina care i-a slujit 7 decenii.

În tot acest timp la câteva sute de metri distanță, în reședința oficială a familiei regale, tradițiile vechi de sute de ani au fost reluate, acum, în cinstea noului monarh.

Viața la Palatul Buckingham merge înainte, ceremonia de schimbare a gărzilor se desfășoară în mod obișnuit și e un mic prilej de bucurie pentru localnici și turiști, în condițiile în care, după moartea Reginei, Londra a fost cuprinsă de un val de tristețe. Singura diferență e că acum nu trec gărzile Reginei, ca în ultimii 70 de ani, ci gărzile Regelui.

O cerere fără precedent pentru călătorii este așteptată la Londra săptămâna aceasta, în special de miercuri, când publicul va avea prima oportunitate de a vedea sicriul Reginei.

Furnizorii de transport spun că planificarea călătoriilor va fi esențială, deoarece unele zone vor fi excepțional de aglomerate.

Articole pe aceeaşi temă

Source

Distribuie știrea