Milioane de teste Covid ajung în școli. Dispozitivele vor fi ambalate individual sau câte două

25 Ianuarie 2022, 12:00 (actualizat 25 Ianuarie 2022, 13:11) |

Ultimul lot de teste cumpărat de autorități numără 18.500.000 de teste. Dintre acestea, 10.500.000 de teste au ajuns în depozitele inspectoratelor școlare județene. Testele vor fi distribuite apoi angajaților din sistemul de învățământ și elevilor.

Noutatea este că testele nu mai vin vrac, ci ambalate în chituri individuale sau câte două. Cel mai probabil, prima zi de testare din această săptămână va fi miercuri, iar cea de-a doua va fi vineri.

În Capitală, aproximativ 1.000.000 de teste vor fi distribuite astăzi în școli.

2.300 de elevi  și  290 de cadre didactice au fost confirmate cu Sars-Cov 2 în ultimele zile, în Capitală. O singură școală din București susține cursuri integral online din cauza numărului mare de îmbolnăviri: Colegiul ”I. L. Caragiale”.

Miercuri începe vaccinarea copiilor cu vârste între 5 și 11 ani. Până în această dimineață, pe platforma de programare, fuseseră înscriși 3.500 de copii.

La nivel național, sunt 220 de cabinete în care copiii vor putea fi vaccinați anti-Covid.

Source

Distribuie știrea