Militari români vor participa la Iniţiativa de Securitate și Apărare a UE în Golful Guineei

Parlamentul a fost informat, marţi, în plen, printr-o scrisoare a preşedintelui Klaus Iohannis, despre participarea Armatei României la Iniţiativa de Securitate şi Apărare a Uniunii Europene în Golful Guineei, începând cu anul 2024.

În condiţiile degradării situaţiei de securitate din Sahel şi a riscului de extindere a instabilităţii în regiunea Africii de Vest, concomitent cu creşterea relevanţei strategice a Golfului Guineei, Consiliul Uniunii Europene a decis înfiinţarea, la Bruxelles, începând cu 01.01.2024, a unei structuri strategice de stat major, destinată creării cadrului necesar începerii misiunii şi coordonării acestei misiuni cu autorităţile statelor vest-africane. Obiectivul strategic al acestei misiuni este dezvoltarea de capabilităţi adecvate ale forţelor de securitate din Coasta de Fildeş, Ghana, Togo şi Benin, care să permită un răspuns eficient al acestora împotriva ameninţărilor generate de prezenţa grupărilor teroriste în regiune, având la bază o structură cu o amprentă terestră redusă, flexibilă şi modulară, militaro-civilă„, se arată în scrisoarea transmisă Parlamentului.

Şeful statului evidenţiază că „prin participarea Armatei României la această misiune se urmăreşte consolidarea profilului de stat membru, asigurarea securităţii şi creşterea rolului global al Uniunii Europene în sprijinul statelor din Golful Guineei, corespunzător nivelului superior de ambiţie al ţării noastre în raport cu continentul african”.

„În acest context, în conformitate cu prevederile art. 119 din Constituţia României şi ale Legii nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, cu completările şi modificările ulterioare, la propunerea prim-ministrului României, după consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, informez Parlamentul României că am aprobat participarea Armatei României la Iniţiativa de Securitate şi Apărare a Uniunii Europene în Golful Guineei, începând cu anul 2024”, se mai arată în documentul semnat de preşedintele Iohannis.

Fondurile financiare necesare participării Armatei României la Iniţiativa de Securitate şi Apărare a Uniunii Europene în Golful Guineei sunt asigurate din bugetul alocat Ministerului Apărării Naţionale în anul 2024. 

Distribuie știrea