Minerii din Valea Jiului anunţă proteste, nemulţumiţi de prevederile din noua lege a pensiilor

Minerii şi energeticienii din cadrul Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ) sunt nemulţumiţi de prevederile din proiectul noii legi a pensiilor şi vor protesta, joi, de la ora 12,45, la sediile celor patru mine din Valea Jiului şi la termocentrala de la Paroşeni.

15 Noiembrie 2023, 15:34 (actualizat 15 Noiembrie 2023, 15:35) Știrile TVR |

Mineri din Valea Jiului / Facebook, Confederatia Sindicala Nationala MERIDIAN

Potrivit preşedintelui Sindicatului Muntele, de la CEVJ, Darius Câmpean, prin aplicarea noii legi minerii care vor ieşi la pensie în anii următori vor avea venituri mai mici cu 45 % faţă de colegii lor care s-au pensionat deja.

„Sunt nemulţumiri justificate şi adevărate. Este o demagogie să spui că elimini inechităţile, iar un miner care astăzi poate ieşi la pensie, pe legea actuală – cu 25 de ani vechime, să aibă o pensie între 8.400 şi 8.600 de lei, iar pe noua lege, acelaşi miner să aibă 4.800 de lei. Pensiile noastre sunt bazate pe contributivitate. Nu poţi crea asemenea discrepanţe”, a declarat miercuri, pentru Agerpres, liderul sindical.

În plus, susţine reprezentantul minerilor, mărirea vârstei de pensionare nu ţine cont de faptul că exploatările de cărbune din Valea Jiului se află în program de închidere până în anul 2032. De asemenea, mărirea vârstei de pensionare în cazul femeilor nu ţine cont de faptul că acestea lucrează în condiţii grele.

„Avem colege care încarcă cărbunele în maşini, manipulează cărbunele. Nu se poate să scoţi mentenanţa şi asimilatele (serviciile asimilate, n.r.) din unităţile miniere, pentru că acelea erau condiţii de suprafaţă. Părerea mea este că cei care au lucrat la lege ori au fost rău intenţionaţi, ori rupţi de orice realitate în ceea ce priveşte condiţiile de muncă din unităţile miniere”, a adăugat preşedintele Sindicatului Muntele.

Liderul sindical a menţionat că a participat la dezbaterile proiectului de lege din Comisia de muncă a Senatului, însă amendamentele asupra cărora s-a convenit au fost respinse la şedinţa în plen.

În aceste condiţii, minerii din Valea Jiului şi energeticienii de la Termocentrala Paroşeni vor protesta joi, la ora 12,45, la fiecare sucursală, cu angajaţii care ies din schimbul unu şi cu personalul aflat la suprafaţă, care renunţă la pauza de masă.

„Vor fi proteste, nu foarte lungi, prin care vom atrage atenţia asupra acestor aspecte”, a punctat Câmpean.

Săptămâna viitoare, reprezentanţii Sindicatului Muntele se vor deplasa la Bucureşti pentru a lua parte la şedinţa Comisiei de muncă din Camera Deputaţilor, pentru a încerca să rezolve problema acolo, împreună cu deputaţii din judeţul Hunedoara.

Source

Distribuie știrea