Ministerul de Interne mobilizează forţele de ordine pentru minivacanţa de Sfânta Maria

Ministerul de Interne a dispus mobilizarea de efective sporite pe teren – poliţişti, jandarmi şi pompieri – pentru a asigura ordinea şi siguranţa în minivacanţa de Sfânta Maria, când sunt programate numeroase evenimente religioase, dar şi concerte, printre care Festivalul Summer Well, ce are loc în perioada 11 – 13 august pe Domeniul Ştirbey din Buftea.

10 August 2023, 14:53 (actualizat 10 August 2023, 14:58) Știrile TVR |

Monica Dajbog

„Pentru data de 15 august, a fost dispusă o mobilizare suplimentară, atât cu ocazia manifestărilor religioase, cât şi cu prilejul altor evenimente, precum cele dedicate Zilei Marinei. Cea mai importantă manifestare religioasă din punct de vedere al numărului de participanţi va avea loc la Mănăstirea Nicula din judeţul Cluj, unde se preconizează prezenţa a 25.000 de credincioşi. Cu ocazia Zilei Marinei, vor avea loc ceremonii în mai multe oraşe din ţară, cea mai semnificativă ca număr de participanţi fiind cea din municipiul Constanţa, unde se anticipează că vor fi prezente aproximativ 15.000 de persoane. În acest weekend prelungit, vor fi organizate peste 110 evenimente, la care se estimează că vor participa aproximativ 500.000 de persoane. La 25 dintre aceste manifestări publice, vor participa între 5.000 şi 25.000 de persoane”, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Monica Dajbog.

La Festivalul Summer Well de pe Domeniul Ştirbey vor participa zilnic 15.000 de persoane, iar la Brăila se organizează zilele oraşului, unde sunt aşteptaţi în jur de 15.000 de oameni.

În plus, pe litoral, va fi cel mai aglomerat weekend din acest an, în judeţul Constanţa fiind deja detaşate efective ale Ministerului de Interne din alte zone.

Peste 8.000 de poliţişti şi 6.000 de jandarmi vor fi mobilizaţi zilnic în această perioadă, în special pe drumurile aglomerate, autostrăzi, în jurul lăcaşelor de cult, pe litoral sau staţiunile de la munte, pentru a preveni actele antisociale, consumul de droguri sau comiterea de infracţiuni.

De asemenea, pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente grave, peste 1.400 de poliţişti rutieri vor acţiona pe drumurile publice, în zona bisericilor, pe principalele artere din zonele turistice, pe traseele de acces către aceste zone, precum şi pe autostrăzi şi drumuri naţionale. Poliţişti vor folosi aparate radar, aparate etilotest şi drugtest, iar cu ajutorul unui elicopter se va monitoriza traficul pe Autostrada Soarelui şi în judeţul Constanţa.

În plus, peste 430 de poliţişti de la transporturi vor patrula în trenurile de călători, cu precădere pe rutele către staţiunile montane şi litoral, precum şi în staţiile şi triajele de cale ferată.

La nivelul IGSU, peste 5.000 de pompieri sunt pregătiţi să intervină pentru acordarea de prim ajutor şi stingerea incendiilor. Pompierii au la dispoziţie peste 3.700 de mijloace tehnice, dintre care aproape 800 de echipaje de stingere, 120 de maşini de descarcerare şi peste 450 de echipaje SMURD, care încadrează ambulanţe pentru acordarea măsuri de prim ajutor şi terapie intensivă mobilă, ambulanţe pentru transport nou-născuţi şi autospeciale pentru transport personal şi victime multiple.

Source

Distribuie știrea