Miniştrii de interne din UE vor analiza evoluţiile din Afganistan şi consecinţele posibile pentru Europa

Miniştrii de interne din Uniunea Europeană se întrunesc marţi, la Bruxelles, pentru a dezbate situaţia din Afganistan după preluarea puterii de către talibani şi a analiza implicaţiile unui eventual val de migranţi afgani asupra Europei, relatează marţi DPA, preluată de Agerpres.

31 August 2021, 09:29 (actualizat 31 August 2021, 09:30) |

Afganistan

Guvernele statelor UE vor să evite o repetare a valului haotic de migranţi din 2015, care a prins nepregătit blocul comunitar şi a provocat divizări între statele membre, alimentând susţinerea faţă de partide de extremă dreapta în timp ce taberele de migranţi se umpleau în Grecia şi alte ţări.

Până acum, diplomaţi europeni au indicat că strategia blocului comunitar va implica un mix de protecţie mai dură a frontierelor externe ale UE, oferte de azil pentru persoanele cele mai vulnerabile şi sprijin pentru ţările vecine Afganistanului.

Uniunea Europeană a anunţat săptămâna trecută suplimentarea ajutorului financiar pentru Afganistan şi ţările din jurul acestuia. Asistenţa europeană ar urma să contribuie la rămânerea în regiune a potenţialilor migranţi afgani şi la descurajarea tentativelor de a ajunge ilegal în Uniunea Europeană.

Criza afgană a dus şi la o creştere a ameninţării teroriste pentru Europa. Unele ţări europene se tem că Afganistanul ar putea deveni încă o dată un adăpost pentru grupări care plănuiesc să atace state occidentale, aşa cum s-a întâmplat la 11 septembrie 2001 în SUA.

De asemenea, miniştrii de interne europeni vor analiza modalităţile de evacuare a afganilor care au lucrat cu ţările UE şi care în prezent se tem de represalii din partea talibanilor.

Source

Distribuie știrea