Miniştrii Educaţiei, Muncii şi Finanţelor se vor întâlni, marţi, cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământ pentru a începe discuţiile aplicate cu privire la grila salarizării din Educaţie care urmează să se regăsească în noua Lege a salarizării, au precizat surse guvernamentale, vineri, la finalul întrevederii pe care prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut-o cu sindicaliştii din federaţiile reprezentative din domeniu, potrivit Agerpres.
Noua grilă a salarizării din Educaţie urmează să fie finalizată în următoarele două săptămâni, astfel încât pasul următor să fie o decizie politică în coaliţie pe acest subiect, potrivit aceloraşi surse.
Totodată, aşa cum a fost deja anunţat, un proiect al Legii salarizării unitare urmează să fie finalizat şi prezentat la data de 15 iulie.
La întâlnirea cu sindicaliştii din Educaţie au mai participat, alături de premier şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Educaţiei, Ligia Deca şi ministrul Muncii, Marius Budăi.
CUVINTE CHEIE
Articole pe aceeaşi temă