Ministrul Agriculturii Adrian Oros, la Tema Zilei: Nu știm dacă se va scumpi pâinea, sunt doar niște previzionări. Eu nu aș alerta populația, producțiile vor fi foarte mari

Adrian Oros, ministrul Agriculturii

„Nu știm dacă se va scumpi pâinea, sunt doar niște previzionări, eu nu m-aș exprima că grâul de anul acesta se va scumpi” – a spus ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Nechita-Adrian Oros, miercuri seara, la TVR, invitat la Tema Zilei. „Prețurile pâinii nu depind doar de producția actuală. Eu nu aș alerta populația, producțiile vor fi foarte mari”.

Adrian Oros a vorbit și despre investițiile în irigații: „Se continuă infrastructura principală din bani europeni, dar cu sprijinul investițiilor – în infrastructura secundară. Iar de la buget vom face un efort pentru infrastructura principală”.

Referindu-se la asigurările din agricultură, ministrul Oros a spus că „noi încercăm să stimulăm, avem un program prin care plătim 70% din polița de asigurare a fermierilor”.

Cât privește sprijinirea fermierilor care au probleme în procesare și depozitare, Adrian Oros a spus că „în programul de tranziții, 3,2 miliarde de euro sunt sprijin pentru investiții”. Iar „în următorii 7 ani ne dorim să sprijinim investițiile în domeniul procesării și al depozitării”. 900 de milioane de euro, în următorii doi ani, vor fi pentru depozitare-procesare.

Source

Distribuie știrea