România va putea beneficia de încă 2,2 miliarde de euro pentru educaţie şi formare profesională, din fonduri europene, prin Programul Operaţional Educaţie şi Ocupare, a anunțat, marți, ministrul Educaţiei, Ligia Deca.
”Buget record pentru educaţie şi formare în România! Astăzi am primit o veste excelentă: ţara noastră va putea beneficia de încă 2,2 miliarde de euro pentru educaţie şi formare profesională, din fonduri europene, prin Programul Operaţional Educaţie şi Ocupare!”, a scris Ligia Deca pe Facebook.
Suma se adaugă celor 3,5 miliarde de euro din PNRR. În total, vor fi 5,7 miliarde de euro destinate educației.
“Comisia Europeană ne-a anunţat că am îndeplinit şi ultima condiţie favorizantă, care a însemnat adoptarea unui cadru de politică strategic pentru sistemul de educaţie şi formare, ceea ce permite efectuarea de plăţi din fonduri europene aferente Programului Operaţional Educaţie şi Ocupare”, a explicat ministrul.
“Mulţumesc colegilor de la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene pentru buna colaborare în vederea îndeplinirii ultimei condiţii favorizante”, a încheiat Ligia Deca.