Ministrul german al Finanţelor, Christian Lindner, a respins ideea că săptămâna de lucru de patru zile, la acelaşi salariu, va deveni regula în cea mai mare economie a Europei, transmite Bloomberg.
„Niciodată în istorie o societate nu şi-a crescut prosperitatea prin mai puţină muncă”, a spus Christian Lindner, la un eveniment organizat vineri seara la Lucerna, Elveţia.
Ideea unei reduceri a programului săptămânal este din ce în ce mai des vehiculată, după ce pandemia de COVID a dat peste cap programul de muncă şi a oferit multor oameni experiența diferitelor modalităţi de lucru care ar putea să le îmbunătăţească viaţa.
Programele pilot sugerează că introducerea săptămânii de lucru de 4 zile poate duce la o reducere a stresului şi anxietăţii în rândul muncitorilor, precum şi la creşterea eficienţei şi veniturilor pentru angajatori.
Un număr de aproximativ 50 de companii din Germania au de gând să participe la un test de 6 luni, care va începe în luna februarie.
„Cheia prosperităţii rămâne munca din greu”, a precizat Lindner, preşedintele Partidului Liber Democrat (FDP), unul din partidele din coaliţia la putere în Germania.
În cursul negocierilor salariale anuale pentru lucrătorii din industria siderurgică, care vor începe la mijlocul lunii noiembrie, puternicul sindicat IG Metall intenţionează să solicite introducerea săptămânii de lucru de 4 zile, via o reducere a programului de lucru săptămânal, de la 35 până la 32 de ore, la acelaşi salariu.
Separat, firma de consultanţă în management Intraprenoer va pilota primul mare test vizând săptămâna de lucru de 4 zile în Germania, împreună cu organizaţia 4 Day Week Global, care a realizat deja studii similare în alte ţări dezvoltate, în special în Marea Britanie.
Începând din 2024, până la 50 de companii de diferite mărimi şi sectoare ar urma să testeze, timp de 6 luni, o reducere a programului de lucru la acelaşi salariu, obiectivul fiind evitarea unei scăderi a productivităţii. Intraprenoer, care a introdus vinerea liberă pentru angajaţii săi încă din 2016, spune că în prezent există 33 de companii care sunt interesate să participe la acest experiment.
Sursa: Agerpres
Articole pe aceeaşi temă