Ministrul german de Finanțe se declară deschis creșterii bugetului Apărării

Christian Lindner, ministrul german de finanțe / FOTO: Shutterstock

Lindner a amânat joi prezentarea primului proiect de buget, dar se aşteaptă să îşi facă publice planurile privind cea mai mare economie a Europei miercuri, când va prezenta, de asemenea, o proiecţie financiară până în 2027.

În interviul care va fi difuzat duminică, ministrul a spus că este deschis faţă de creşterea cheltuielilor pentru apărare, remarcând totodată că discuţiile vor fi dificile, în condiţiile în care deceniul de dobânzi scăzute şi venituri în creştere ale guvernului s-a încheiat.

„Situaţia cu care ne confruntăm în prezent în planificarea bugetului pentru 2024 nu poate fi comparată cu niciuna dintre deliberările bugetare din ultimii 10 ani’, a declarat Lindner.

„Realitatea este acum diferită. Pentru prima dată în mai mult de un deceniu, trebuie să ne consolidăm”, a subliniat oficialul.

În pofida unei nevoi de înăsprire a politicii fiscale, el s-a declarat în favoarea creşterii cheltuielilor pentru apărare.

„Este necesar ca bugetul apărării să crească în anii următori”, a declarat Lindner. „Mai ales dacă ieşirile de fonduri din programul special pentru Forţele armate germane nu mai pot contribui la realizarea ţintei de 2%”, a spus ministrul, fără a oferi cifre exacte.

Source

Distribuie știrea