Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a declarat miercuri seară că în şedinţa de coaliţie s-a agreat un Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) de 29 de miliarde de euro, urmând să meargă la Bruxelles, împreună cu premierul Florin Cîţu, pentru negocierile finale.
Cristian Ghinea, ministrul investițiilor și proiectelor europene / FOTO: Autor: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES FOTO, foto.agerpres.ro
„Aş vrea să mulţumesc domnului prim-ministru pentru implicare şi tuturor liderilor de coaliţie care, după multe discuţii şi după multe frământări – s-a spus că este o nouă piatră de încercare pentru coaliţie, iată că am trecut de această încercare – avem acum un PNRR de 29 de miliarde, de sub 30 de miliarde, agreat în coaliţie, avem mandat pentru Bruxelles. În săptămâna cu 10 mai merg împreună cu domnul prim-ministru la Bruxelles şi sperăm să avem negocierile finale”, a precizat Ghinea, la încheierea şedinţei coaliţiei de guvernare.
El a adăugat că rămân „nişte semne de întrebare” care vor trebui discutate de către miniştrii de linie la Bruxelles.
„Suntem acum la o înţelegere în coaliţie pentru o sumă de sub 30 de miliarde (de euro – n.r.), rămân nişte semne de întrebare care vor trebui discutate de către miniştrii de linie la Bruxelles (…). Vom dezvolta componentele tehnice, este foarte mult de muncă, dar daţi-ne voie să nu dăm detalii pe sume până când nu le discutăm cu Comisia”, a afirmat ministrul.
Ghinea a menţionat că s-a ajuns la suma de 29 de miliarde de euro prin reducerea finanţării unor linii de investiţii.
„Sunt câteva sute de linii de investiţii prin care am trecut împreună. Nu am tăiat bucăţi ca atare, am redus de la fiecare sau de la unele care aveau probleme la partea de mediu. Sunt bucăţi din investiţii. Pe partea de păduri, am redus de la partea de drumuri forestiere, de pildă. La sistemul de irigaţii urmează o discuţie a domnului Oros cu Comisia Europeană şi după asta vom decide care va fi decizia finală. Noi încercăm să închidem cât mai multe dintre observaţiile Comisiei. Inclusiv alocările au fost rearanjate în funcţiile de observaţiile Comisiei şi pe chestiunile unde decidem că e prioritate pentru noi, chiar dacă Comisia are momentan altă opinie, mergem mai departe”, a spus ministrul, citat de Agerpres.
Și premierul Florin Cîţu a subliniat că România va merge la Bruxelles cu PNRR în suma alocată de Comisia Europeană.
„Priorităţile pe care şi le-a asumat România în programul de guvernare vor fi reprezentate şi în acest PNRR. Nu renunţăm la niciun proiect. A fost o discuţie de optimizare a ceea ce aveam până acum. Au cerut mai multe detalii. Unii dintre miniştri vor merge la Bruxelles, în perioada următoare, să explice mai bine proiectele. (…) Cred că sunt două-trei proiecte unde sumele sunt diferite, dar proiectele rămân, pentru că sunt importante. Acest PNRR trebuie privit în ansamblu. O parte dintre proiecte vor fi finanţate în totalitate din PNRR. Alte proiecte vor fi finanţate parţial din PNRR şi din alte surse – buget sau fonduri europene. În acest moment, avem această reducere de costuri, mergem la Comisia Europeană şi vom discuta detaliile tehnice. Vom merge la Bruxelles exact cu asuma alocată. Sunt ţări care au mers peste alocare”, a afirmat Cîţu, după şedinţa coaliţiei de guvernare.
Întrebat dacă nu vor mai fi şi alte obiecţii din partea Comisiei Europene, Cîţu a răspuns: „Garanţii nu poate să dea nimeni. Avem specialiştii noştri care se vor uita ca detaliile pe care le avem să fie cele pe care le cere Comisia Europeană”.
CUVINTE CHEIE
Articole pe aceeaşi temă