Ministrul israelian de Externe a calificat ONU drept organizaţie antisemită, după vizita lui Antonio Guterres în Egipt

Vizita secretarului general al Națiunilor Unite în Egipt, Antonio Guterres, a înfuriat Israelul.

Ministrul israelian de Externe a calificat ONU drept organizaţie antisemită, care adăposteşte şi încurajează terorismul.

Declaraţia vine în contextul vizitei lui Guterres în zona egipteană a punctului de trecere de la Rafah, în vederea unui armistiţiu umanitar. Nimic nu justifică atacurile oribile ale Hamas din 7 octombrie şi nimic nu justifică pedeapsa colectiva suferită de poporul palestinian, a subliniat acesta.

Ministerul Sănătăţii condus de Hamas a anunţat că nouă persoane au fost ucise de focuri de armă israeliene trase asupra oamenilor care aşteptau să le fie distribuite ajutoare.

Distribuie știrea