Vor crește cotele de recoltare a urșilor în fiecare fond cinegetic. Viața omului e prioritară, a spus ministrul Mediului, Mircea Fechet, la emisiunea Prim Plan, de la TVR Info.
Primii vizați sunt urșii-problemă, cei care s-au obișnuit să caute hrană în orașe și în gospodăriile de la sate.
Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor: Nimic nu poate fi mai important decât viața omului. Și mai ales în aceste circumstanțe, în care s-a petrecut, în urmă cu pțin timp, acea tragedie la Bușteni. Ca să nu mai vorbim despre mulți alți oameni despre care s-a discutat mai puțin în spațiul public. Pentru mine, ca ministru, și viața unui cioban e la fel de importantă ca viața oricărui alt cetățean, care are ghinionul să se întâlnească cu un urs.
Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor: Și, ori de câte ori am ridicat această problemă și am pus-o pe masa Consiliului de mediu din 15 martie 2024, la Bruxelles, reprezentanții comisei nu au putut să spună altceva decât că am dreptate, că, într-adevăr, nimic nu poate fi mai important decât viața omului. Ori eu aș fi mai precaut, aș aștepta, și, în măsura în care e vreo problemă cu vreun rând din această lege, în principiu din această lege, sau cu orice altă chestiune, bineînțeles că ea se poate corecta pe parcurs.
Ministrul Mediului a subliniat că cei mai periculoși sunt urșii care ajung să intre în zonele locuite de oameni.
Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor: Țin să-mi exprim încă o dată punctul de vedere, potrivit căruia, în baza principiului legat de prioritatea vieții omului, pe care l-am enunțat mai devreme, să spun că eu cred că trebuie să începem cu urșii problemă. Și acesta este și mesajul pe care îl transmit celor care gestionează fondurile de vânătoare. Urșii care s-au învățat să intre în gospodăriile oamenilor, urșii care s-au învățat cu mâncarea de la tomberoane sunt urși care nu-și mai vor reveni vreodată.