Ministrul Muncii, Raluca Turcan / FOTO: Autor: CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES FOTO, foto.agerpres.ro
„Am prelungit astăzi, în şedinţa de Guvern, perioada pentru care acordăm sprijin minerilor din Valea Jiului. Am avut recent mai multe discuţii cu reprezentanţii minerilor şi am stabilit să identificăm forme de sprijin pentru a-i ajuta să depăşească această perioadă dificilă. Prevederile nou introduse aduc clarificări în ceea ce priveşte calcularea perioadei pentru care sunt suportate creanţele salariale. Astfel, prelungim această perioadă de la 3 luni, cât este acum, până la 4 luni şi sunt luate în calcul inclusiv fracţiuni de lună şi nu doar luni calendaristice întregi, facilitând astfel plata creanţelor salariale în cazurile în care salariile au fost achitate în sistem avans-lichidare şi într-o lună a fost plătit doar avansul sau lichidarea”, a menţionat Raluca Turcan, pe Facebook.
Ministrul Muncii a precizat că până în prezent Guvernul a achitat creanţe salariale şi alte drepturi restante în valoare de aproximativ 43 de milioane de lei, pentru aproximativ 4.000 de beneficiari din Valea Jiului.
„Aceste modificări ne vor permite să respectăm în totalitate prevederile acordului semnat la sfârşitul lunii februarie cu reprezentanţii minerilor din Valea Jiului şi să suplimentăm sprijinul acordat. Până în prezent toate termenele de plată au fost respectate aşa cum am stabilit, iar unele sume au fost chiar achitate în avans faţă de datele prevăzute în acord. Până în acest moment, au fost achitate în jur de 43 milioane lei creanţe salariale şi alte drepturi restante pentru aproximativ 4.000 de beneficiari”, a afirmat Raluca Turcan, citată de Agerpres.