Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, solicită demisia managerului şi a directorului medical al Spitalului Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon”, având în vedere funcţionarea „defectuoasă şi neîncrederea” publică generată de evenimentele din ultimele luni şi de anchetele aflate în derulare.
„Accesul la servicii medicale de calitate în spitalele de urgenţă este esenţial pentru reuşita reformelor şi investiţiilor derulate de Ministerul Sănătăţii, iar atitudinile care pun în pericol aceste obiective importante pentru sistemul de sănătate sunt de neacceptat”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.
Miercuri, patru angajaţi ai Spitalului „Pantelimon” au fost ridicaţi de poliţişti şi duşi la audieri, în legătură cu deceselor suspecte de la Secţia ATI.
Patru cadre medicale, duse la audieri în dosarul neregulilor de la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală
Ies la iveală noi informaţii din dosarul pacienţilor morţi în condiţii suspecte în secţia de ATI a Spitalului Sfântul Pantelimon din Bucureşti. Patru cadre medicale au fost duse la audieri, iar locuinţele acestora au fost percheziţionate. La jumătatea lunii aprilie, 17 oameni au murit în decurs de patru zile la ATI, ceea ce a declanşat o serie de anchete.
În luna aprilie, procurorii au primit o sesizare de la o asistentă angajată la Spitalul „Sf. Pantelimon” cu privire la faptul că, în perioada 4 – 7 aprilie 2024, în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), ar fi decedat 17 pacienţi, ca urmare a reducerii voluntare, de către personalul medical, a dozei de noradrenalină – un neurotransmiţător utilizat pentru creşterea sau menţinerea tensiunii arteriale.
Procurorii au deschis un dosar penal cu privire la infracţiunea de omor şi au administrat mai multe probe, fiind audiaţi medici şi asistente medicale şi au fost ridicate documente medicale referitoare la toţi pacienţii decedaţi în cadrul Secţiei ATI în perioada 4 – 7 aprilie 2024.
Ulterior, a fost pusă sub acuzare o asistentă pentru mărturie mincinoasă.
Anchetatorii consideră că ea ştie ce s-a întâmplat la Secţia ATI, dar a refuzat să dea informaţii în timpul audierilor, astfel încât procurorii au decis să o pună sub acuzare.