Miracol la 25 de zile de la cutremurul devastator din Turcia. Un câine şi cinci oi, scoşi în viață de sub dărâmături

La 25 de zile de la cutremurele majore din 6 februarie, un câine a fost găsit în viață sub dărâmăturile din Antakya, Turcia.

05 Martie 2023, 13:25 (actualizat 05 Martie 2023, 13:34) Știrile TVR |

Câine salvat / FOTO: NEXTA

Un câine a fost salvat pe 2 martie, la 25 de zile după ce două cutremure majore au lovit regiunea de sud-est a Turciei.

Miracolul s-a petrecut în districtul Antakya din provincia sudică Hatay, potrivit Agenției de stat Anadolu.

În timp ce echipele Autorității pentru dezastre și situații de urgență (AFAD) începuseră lucrările de îndepărtare a molozului de la una dintre clădirile prăbușite, au auzit o un zgomot.

În urma operațiunii de salvare, echipele au reuşit să ajungă la un câine din rasa terrier.

Câinele a reușit să rămână în viață în toate aceste zile datorită faptului că avea mâncare în zona în care era blocat. Ulterior, câinele a fost trimis la o clinică veterinară pentru un control.

În timpul eforturilor de căutare, echipele AFAD au găsit și cadavrul unei persoane despre care se crede că ar fi proprietarul câinelui.

În Gaziantep, cinci oi au fost salvate după ce au rămas blocate timp de 25 de zile sub dărâmături.

Source

Distribuie știrea