Jucătoarea română de tenis Miriam Bulgaru s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului Ţiriac Foundation Trophy (WTA 125), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari şi găzduit de Centrul Naţional de Tenis, după ce a învins-o pe jucătoarea georgiană Ekaterine Gorgodze cu 3-6, 6-3, 6-2. În schimb, Patricia Țig a fost eliminată în semifinale, după ce a fost învinsă fără drept de apel de Kathinka von Deichmann (Liechtenstein) cu 6-2, 6-0.
Bulgaru (25 ani, 202 WTA) a obţinut victoria după două ore şi 26 de minute de joc efectiv.
În primul set, la scorul de 3-3, jocul a fost întrerupt de ploaie, iar la reluare Gorgodze (32 ani, 426 WTA) a controlat ostilităţile, impunându-se cu 6-3.
Gorgodze a început bine şi actul secund, a condus cu 2-0 şi a avut trei şanse de 3-0, însă Bulgaru a revenit spectaculos, a câştigat cinci ghemuri consecutive, impunându-se cu 6-3.
Debutul setului decisiv a fost echilibrat, dar în cele din urmă Bulgaru a câştigat cu 6-2, după patru ghemuri la rând.
Bulgaru a ieşit învingătoare şi în singurul său meci anterior cu Gorgodze (32 ani, 426 WTA), în 2023, la Santa Margherita, în primul tur, cu 6-3, 6-4.
Pentru Miriam Bulgaru aceasta este prima finală de nivel WTA 125, după ce prima semifinală a atins-o în 2023 la Ljubljana.
Bulgaru şi-a asigurat un cec de 8.000 de dolari şi 81 de puncte WTA, în timp ce Gorgodze rămâne cu 5.300 de dolari şi 55 de puncte WTA.
În cealaltă semifinală, Patricia Ţig a fost învinsă categoric de Kathinka von Deichmann din Liechtenstein, scor 6-2, 6-0.
Ţig (30 ani, 300 WTA) a fost învinsă după o oră şi 17 minute de von Deichmann (30 ani, 199 WTA), într-un meci în care a avut nevoie şi de îngrijiri medicale.
Patricia Ţig a obținut pentru accederea în semifinale n cec de 5.300 de dolari şi 49 de puncte WTA.