Moldova și Muntenia au sărbătorit Mica Unire, dar fără ca cele două provincii să fie unite și printr-o infrastructură modernă. Autostrada A7 ar trebui să fie gata până în anul 2026

Muntenia și Moldova nu sunt încă legate prin infrastructură modernă de transport, deși au trecut 164 de ani de la „Unirea Principatelor”. Ministrul Transporturilor e însă optimist: construcția autostrăzii A7, „Ploiești-Pașcani”, ar putea să fie gata mai repede de 2026, termenul din PNRR. Sunt în plan investiții și în calea ferată, pentru a crește viteza de circulație a trenurilor la 160 de kilometri pe oră.

24 Ianuarie 2023, 20:28 (actualizat 24 Ianuarie 2023, 21:10) Știrile TVR |

Pe șantierul autostrăzii A7, cele mai avansate lucrări sunt între Ploiești și Buzău, pe lotul „Mizil-Pietroasele”, unde stadiul fizic se apropie de 8%. Autoritățile au semnat contracte de execuție pe nouă din cele 13 loturi. Restul de patru sunt în diferite faze de contestații. Toți cei aproape 320 de km ai șoselei care va lega Ploiești de Pașcani trebuie să fie gata până în 2026, pentru a nu pierde finanțarea din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: Sunt mai mult decât optimist că 2026 e un an când se va circula de mult timp pe A7.

O firmă românească va construi cea mai mare parte a autostrăzii. Va lucra pe șapte loturi și ar putea primi încă trei. Totul depinde de rezultatul contestațiilor.

Cornel Bunghiuz, director, firmă de construcții: Ne vom organiza astfel încât toate lucrările să fie încheiate la termen.

Reprezentanții asociațiilor care militează pentru dezvoltarea infrastructurii sunt mai puțin optimiști că șoseaua va fi gata mai repede de 2026.

Adrian Covăsnianu, membru fondator, Asociația Moldova Vrea Autostradă: Din păcate, există o serie de loturi în care nu știm constructorul și automat nu putem intui să spunem termenul de implementare și implicit de finalizare.

Și pe calea ferată care leagă Muntenia de Moldova sunt planificate investiții. CFR a comandat un studiu de fezabilitate pentru a crește viteza trenurilor la 160 de km/h pe relația Ploiești-Suceava, cu ramificație spre Iași. Între timp, mai multe regionale ale CFR fac lucrări pentru ridicarea restricțiilor de viteză.

Cea mai rapidă călătorie cu trenul de la București la Iași durează aproximativ 6 ore, dacă nu apar probleme. Călătoria durează mai puțin decât în anii trecuți, în condițiile în care s-au făcut unele investiții și au fost ridicate restricții de viteză.

Cu ocazia împlinirii a 164 de ani de la Unirea Principatelor, președintele Klaus Iohannis a cerut accelerarea investițiilor: România dispune de fonduri europene semnificative pentru dezvoltare în următorii ani, astfel încât nu mai există justificări pentru care marile proiecte de infrastructură să sufere întârzieri.

Până când va fi gata autostrada A7, suntem nevoiți să circulăm, în continuare, pe DN2 – E 85, una dintre cele mai periculoase șosele din România. Dar și pe aceleași linii de tren, cu restricții de viteză.

CUVINTE CHEIE

Articole pe aceeaşi temă

Source

Distribuie știrea