Textul moțiunii poate fi citit în secțiunea DOCUMENTE.
Semnatarii moţiunii cer ca ministrul Bode să plece de la conducerea MAI, deoarece nu a reuşit reformarea instituţiei. Potrivit acestora, „cea mai mare reuşită” a mandatului acestuia este „licitaţia cu dedicaţie pentru achiziţia a 600 de BMW-uri de la prietenul preşedintelui Klaus Iohannis”.
„După aproape doi ani de mandat la Ministerul Afacerilor Interne, nu se mai îndoieşte nimeni că prioritatea ministrului Lucian Bode este să protejeze interesele de partid, nu pe cele ale oamenilor. Iar când nu se preocupă de interesele de partid, domnul Bode se îngrijeşte de interesele infractorilor, ale clienţilor politici şi ale prietenilor şefului său direct, Klaus Iohannis. La urma urmei, ar fi putut fi altfel când ai pus în fruntea MAI un om care, pe când era ministru al Transporturilor, a dovedit că nu dă doi bani pe lege? Sau aţi uitat episodul maşinii ministrului care, depăşind pe linie continuă, pe un pod, a provocat un accident în urma căruia au fost rănite două persoane?”, se arată în moţiune.
În opinia iniţiatorilor, „eficienţa ministrului Bode s-a văzut când l-a ajutat pe prietenul preşedintelui Iohannis să vândă Poliţiei Române 600 de BMW-uri ‘de numai 32.000 de euro, fără TVA'”, printr-o „licitaţie aranjată, cu un caiet de sarcini bine ajustat încât să câştige cine trebuie”.
Potrivit deputaţilor USR şi de la Forţa Dreptei, Lucian Bode a înregistrat un eşec şi în ceea ce priveşte implementarea programului de protejare a victimelor violenţei domestice.
Bode mai este acuzat în moţiune că şi-a secretizat lucrarea de doctorat „cu o zi înainte de termenul anunţat pentru publicarea integrală” şi ar fi „tatăl corupţilor din minister”