Mulți producători de cartofi din România sunt nevoiți să amâne recoltarea din cauza solului foarte tare și a temperaturii crescute

Puțini producători au început recoltarea cartofilor de toamnă. Și chiar dacă producțiile sunt bune, prețul de vânzare nu le dă prea mari speranțe celor care au cheltuit mai mult decât anul trecut.

30 August 2023, 19:21 (actualizat 30 August 2023, 19:30) Știrile TVR |

Este uscat pământul pe majoritatea terenurilor arabile, cultivate cu cartofi din județul Harghita. Agricultorii spun că seceta și canicula le îngreunează recoltarea.

În aceste condiții, doar producătorii mari din Harghita au început recoltarea. Dar merge greu și pentru ei.

Reprezentanții Federației Naționale Cartoful din România spun că seceta din august a afectat începerea recoltării în întreaga țară.

Extragerea tuberculilor dintr-un sol uscat și tare le poate afecta calitatea.

Nu e bună nici seceta, dar nici perioadele cu prea multă ploaie.

Producătorii de cartofi se confruntă și cu lipsa forței de muncă. Sunt îngrijorați și că nu vor avea profit: cheltuielile au crescut, iar prețurile se anunță la fel ca anul trecut.

Source

Distribuie știrea