Angajaţii din Sănătate încă aşteaptă soluţii pentru mărirea salariilor cu 20%, aşa cum cer sindicaliştii. La negocierile cu Guvernul au primit un alt răspuns: salariul de bază va creşte doar cu 15 procente, iar majorarea se va face în 2 etape. Şi nu toţi salariaţii vor primi acelaşi procent. Răspunsul i-a nemulţumit pe reprezentanţii Federaţiei Solidaritatea Sanitară, care au anunţat că vor continua protestele.
O oră au discutat sindicaliştii Sanitas şi cei ai Federaţiei Solidaritatea Sanitară cu premierul Marcel Ciolacu. Întâlnirea s-a terminat cu concluzii diferite.
Leonard Bărăscu, preşedintele Federaţiei Sanitas: Salariile de bază vor creşte în următoarea perioadă cu cei 5 % pe care i-au dat de la început şi încă 15 % pe care ni i-a promis guvernul. Anvelopa salarială e o greşeală de interpretare.
Viorel Rotilă, manager Federaţia Solidaritatea Sanitară: Creşterea veniturilor medii ale salariaţilor din sănătate totală incluzând cei 5% daţi la începutul acestui an va fi de 13,9%.
La sfârşitul lunii ianuarie, Executivul anunţa că ar fi găsit bani doar pentru o majorare cu 15 procente a fondului de salarii pentru sectorul sanitar. Ar fi însă şi condiţii pentru împărţirea banilor.
Peste 200 de mii de angajaţi din Sănătate ar urma să beneficieze de majorări salariale. Pentru aceste creşteri, Ministerul Finanţelor a calculat un impact de 2,5 miliarde lei.
Sindicaliştii Federaţiei Solidaritatea Sanitară spun că nu renunţă la proteste. În săptămânile următoare vor avea trei acţiuni de pichetare şi spun că, dacă nu primesc majorările pe care şi le doresc, vor organiza pe 11 martie un protest în Piaţa Victoriei cu 5 mii de oameni.