Nepoții Reginei Elisabeta a II-a vor veghea la catafalcul Suveranei, după ce Regele Charles și frații lui au făcut acest lucru vineri seara. Britanicii continuă să își rămas bun de la Suverană

William și Harry, în spatele sicriului reginei Elisabeta a II-a spre Westminster Hall

Regele Charles al III-lea şi frații săi s-au recules la catafalcul Reginei Elisabeta a II-a vineri seara. Alături de monarh au fost Prinţesa Regală Anne şi prinții Andrew şi Edward. Ceremonialul a durat 10 minute.

A fost pentru  a doua oară când copiii Reginei i-au adus un astfel de omagiu. Prima dată acest lucru s-a întâmplat la  Catedrala St Giles din Edinburgh, unde sicriul suveranei s-a aflat înainte de a fi adus la Londra, la Palatul Buckingham.

De această dată,  în mod excepțional, Prințul Andrew a primit dreptul de a purta uniformă militară. Andrew era în rândurile armatei în timpul războiului din Falkland, dar Regina i-a retras gradele militare în urma unor scandaluri care au afectat imaginea familiei regale.

Sâmbătă seară va fi rândul nepoților să se reculeagă la sicriul Reginei. Prinții William și Harry vor fi însoțiți de cei șase verișori.

La cererea Regelui, William și Harry vor fi amândoi în uniformă, deși, ca și în cazul unchiului său Andrew, lui Harry i s-au retras titlurile militare după ce a ales să se desprindă de Casa Regală și să ducă o viață obișnuită în Statele Unite. De altfel, la procesiunea prin care sicriul cu trupul Reginei a fost mutat de la Palatul Buckingham la Westminster Hall, Harry nu a purtat uniforma militară.

Cu lacrimi în ochi, a făcut o reverenţă şi i-a mulţumit reginei. În 2003, David Beckham a fost decorat de Regina Elisabetha a II-a cu Ordinul Imperiului Britanic, ca răsplată pentru serviciile aduse în sport.

Source

Distribuie știrea