Premierul Nicolae Ciucă şi-a anunţat depunerea mandatului. Tensiuni la masa negocierilor în coaliție, înainte de rocada premierilor. Miza e reprezentată de poziții-cheie din viitorul Executiv, ca Ministerul Dezvoltării Regionale și al Transporturilor. Liderul UDMR Kelemen Hunor a refuzat oferta PSD de a renunța la Ministerul Dezvoltării și la cel al Mediului și de a prelua portofoliile Energiei și al Fondurilor Europene. Ministerul Dezvoltării ar fi o linie roșie pentru UDMR, a dat de înțeles liderul formațiunii.
ACTUALIZARE Declaraţiile premierului Ciucă:
- În urmă cu aproximativ două săptămâni împreună cu ceilalți lideri ai coaliției ne-am asumat că rotativa nu se produce pe 25 mai, cum era anunțat, ci închidem conflictul din educație.
- În urma unei bune colaborări, am reușit să convenim asupra unei forme de act normativ astfel încât doleanțele dascălilor să poată fi acoperite și să redăm încrederea față de profesorii, educatorii, învățătorii din sistemul de învățământ românesc.
- E nevoie de măsuri care să fie sustenabile, să nu fie populiste.
- Ca atare, considerat fiind că acest conflict a fost încheiat și așa cum ne-am asumat și mi-am asumat, astăzi a venit momentul în care îmi închei activitatea de prim-ministru al României.
- În cadrul discuțiilor în coaliție, odată ce am să merg să îmi depun mandatul la președintele României, în coaliție încep procedurile pentru efectuarea rocadei.
- Imediat vom avea un guvern interimar până va fi învestit noul guvern, noi ne-am propus ca până joi să avem noul guvern învestit.
- Doresc la final de mandat să mulțumesc tuturor celor cu care am lucrat. Nu vreau să vorbesc de tot ceea ce am realizat. Sunt și lucruri pe care nu am reușit să le realizăm. E important că atunci când ne-am asumat să guvernăm, ne-am asumat să rezolvăm o criză politică. Iată-ne azi după un an și 7 luni având la dispoziție o serie de măsuri cu care am asigurat stabilitatea țării.
- La final de mandat doresc să mulțumesc tuturor celor cu care am lucrat – mediul de afaceri, universitar, sindicate, ONG-uri, fiecărui cetățean român.
- Vă mulțumesc dumneavoastră, presei, pentru că ați informat rapid societatea.
ACTUALIZARE Consilierii premierului și-au depus demisiile, inclusiv purtătorul de cuvânt Dan Cărbunaru, a transmis Vlad Ungar, pentru TVR Info.
ACTUALIZARE Ministrul Afacerilor Interne Lucian Bode ar asigura interimatul după demisia lui Nicolae Ciucă din funcția de șef al Guvernului, potrivit unor surse TVR Info.
ACTUALIZARE Potrivit unor surse, premierul nu-și va da demisia până când Ordonanța de urgență pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul național de învățământ de stat – actul normativ care a suspendat greva, de fapt – nu este publicată în Monitorul Oficial, a transmis Vlad Ungar, pentru TVR Info.
ACTUALIZARE Premierul Nicolae Ciucă ar urma să-și dea demisia după ședința de guvern. Potrivit unor informații, el și-a strâns deja din birou icoanele și drapelele de luptă de la unitățile pe care le-a condus, obiecte cu care a venit la instalarea sa, transmite Vlad Ungar, de la Palatul Victoria.
ACTUALIZARE Vlad Ungar vorbește despre cine va prelua interimatul după demisia lui Nicolae Ciucă și până când PSD-ul va da următorul premier: Sunt două nume vehiculate în PNL pentru funcția de premier interimar: Lucian Bode și Sebastian Burduja.
Negocierile cu UDMR vor continua în orele și zilele următoare, a transmis Vlad Ungar, de la Palatul Victoria. O variantă ar fi ca cei de la UDMR să rămână în guvern și să aibă doi miniștri, cealaltă variantă ar fi să iasă de la guvernare, însă să susțină noul guvern și să asigure o majoritate confortabilă în Parlament.
Astăzi este și ziua rotativei guvernamentale, potrivit unor surse, în cursul zilei de astăzi premierul Nicolae Ciucă își va depune mandatul, va demisiona din funcția de prim-ministru, iar în acel moment se va deschide calea pentru rotativa guvernamentală, care trebuia făcută în urmă cu o lună, însă greva profesorilor a prelungit acest moment.
Guvernul Nicolae Ciucă a fost învestit pe 25 noiembrie 2021.
CUVINTE CHEIE
Articole pe aceeaşi temă