Nicuşor Dan: Aproape 1.200 de blocuri nu au apă caldă până vineri, din cauza unei avarii la reţeaua principală

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că aproape 1.200 de blocuri nu au apă caldă până vineri dimineaţa din cauza unor avarii la reţeaua principală de termoficare.

31 August 2021, 14:03 (actualizat 31 August 2021, 14:12) |

Sistem termoficare. Avarie

„Sunt nişte avarii la rețeaua principală, de asta trebuie întreruptă alimentarea cu agent termic pe întreaga această reţea principală. E mai bine să asumi și să faci lucrările astea vara, când e un disconfort, dar nu e aşa de mare cum este dacă l-ai face iarna”, a declarat edilul, marți, în cadrul unui bilanţ realizat la împlinirea a zece luni de mandat.

Întrebat de jurnalişti referitor la proiectul de lege promulgat de șeful statului ce prevede că întreruperile de apă caldă şi căldură în sezonul rece sunt interzise, el a răspuns că diferența este mare „între un text pe o hârtie şi o conductă din teren”.

„Nu putem în iarna asta decât să avem o ușoară îmbunătățire față de iarna precedentă”, a adăugat Nicuşor Dan.

Termoenergetica a anunţat lucrări de remediere a unor avarii pe conducta de termoficare (DN 1200) – Magistrala 3 Sud, în urma cărora furnizarea apei calde va fi sistată pentru 1.181 de blocuri şi imobile din sectoarele 3, 4 şi 5 până vineri, ora 8.00.

Conform unui comunicat transmis de Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB), lucrarea, care va începe marţi, are un „specific complex, fiind deosebit de importantă pentru îmbunătăţirea furnizării agentului termic” în sectoarele 3 şi 4.

„Lucrările sunt esenţiale pentru pregătirea sistemului de termoficare şi pentru funcţionarea acestuia în condiţii de siguranţă în sezonul viitor de încălzire şi vor fi efectuate în zona străzii Releului, a Splaiului Unirii şi a Târgului Vitan”, precizează sursa citată.

Furnizarea apei calde va fi sistată pentru 99 de puncte şi module termice.

Termoenergetica transmite că, pentru informaţii suplimentare, consumatorii au la dispoziţie numerele de telefon: 031.9442 şi 0800.820.002.

Source

Distribuie știrea