A fost o noapte magică pe plajă din Constanța, unde peste 70.000 de oameni au cântat şi au dansat în prima noapte a festivalului Neversea. Mai mulţi artişti internaţionali, dar şi solista româncă Inna au urcat pe scene. Muzică bună, spectacolul de lumini și artificiile au ținut publicul pe plajă până spre dimineaţă.
Inna a fost printre cei mai așteptați artiști în prima seară a festivalului. Alături de ea au urcat pe scenă, pentru câteva minute, și sportivele de la echipa feminină de fotbal a României.
Solistul american Nick Carter, fost membru al Backstreer Boys, formația pop care a făcut istorie în anii ’90, a venit la Constanța în cadrul turneului sau mondial solo.
Artistul le-a făcut și o surpriză celor din public. A coborât de pe scenă pentru a cânta lângă fani.
Bebe Rexha (BI BI REXA), cântăreaţă şi compozitoare americană, a cântat până târziu în noapte. S-a despărțit cu greu de publicul din Constanța.
A început NEVERSEA | Zile și nopți de distracție pe litoral
A început cel mai mare festival de muzică organizat pe o plajă din Europa. Neversea, ediția cu numărul șase, și-a deschis porțile pentru sute de mii de petrecăreți.
În această seară, cel mai așteptat artist este solistul columbian Maluma. Până duminică, peste 150 de artiști din țară și din străînătate vor urcă pe cele patru scene de pe plajă Modern din Constanța.