Conform prognozei de specialitate, în intervalul 30 iunie, ora 11:00 – 1 iulie, ora 12:00, va fi Cod galben de instabilitate atmosferică în zone din 12 judeţe, ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice şi pe arii restrânse grindină şi vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 25 – 40 l/mp. Fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala pe alocuri după orele serii şi în restul teritoriului.
Judeţele avertizate cu Cod galben sunt: Vaslui, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Olt, Dolj şi, parţial, Timiş, Arad, Bihor, Bacău şi Vrancea.
De asemenea, începând de miercuri, de la ora 14:00, şi până joi dimineaţa, la ora 6:00, un Cod portocaliu de vijelii puternice, grindină şi ploi abundente vizează zone din 26 de judeţe situate în Transilvania, Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei, zonele de munte, sudul Banatului, iar în cursul nopţii şi nordul Olteniei şi nord-vestul Munteniei. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată.