România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul de persoane care cunosc manevrele de prim-ajutor. De aceea, o studentă din Iași s-a gândit să „traducă” noțiunile esențiale de acordare a primului ajutor pentru oricine dorește să fie folositor într-un moment critic.
Potrivit specialiștilor, în cazul accidentelor rutiere, jumătate din decese au loc în primele minute de la impact, dacă cei de față nu știu cum să intervină. A oferi primul ajutor în caz de pericol este, de fapt, o dovadă de educație și civism.
Maria Bălan Ciobanu este studentă în anul 5 la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași.
Întotdeauna a știut că are un simt practic, sânge rece și atitudine de salvator. Ea însăși a întâlnit o situație-limită când, aflată într-un tramvai, a ajutat un om care avea o stare dificilă.
Resuscitarea face parte din civilizație, e un act de civism, pe care toată lumea, cu puțină bunăvoință, ar trebui să știe să o efectueze, a precizat Maria Bălan Ciobanu.
Primul filmuleț l-a distribuit pe rețelele sociale, după ce s-a implicat într-un proiect al Universității de Medicină din Iași.
Centrul de simulare al Universității de Medicină din Iași ii pregătește pe studenți încă din anul I pentru manevre medicale fundamentale.
70.000 de români mor anual pentru că nu se intervine la timp în cazul accidentelor.