Numărul infecțiilor respiratorii acute s-a dublat față de anul trecut. Părinții sunt sfătuiți să meargă la Camera de Gardă doar dacă starea copilului o impune

Suntem în plin sezon al virozelor şi cazurilor de gripă. Şi, cum era de aşteptat, cele mai aglomerate sunt camerele de gardă din spitale. Sute de persoane vin pentru consultaţii, analize şi radiografii pulmonare. Numărul de infecţii respiratorii acute s-a dublat faţă de anul trecut, iar cel mai mult suferă copiii. O astfel de evoluţie era de aşteptat, spun specialiştii: odată cu încheierea pandemiei şi ridicarea restricţiilor, mulţi oameni au renunţat la protecţia în colectivitate.

23 Noiembrie 2022, 15:02 (actualizat 23 Noiembrie 2022, 15:04) Știrile TVR |

Aproape 80 de mii cazuri de infecții respiratorii acute s-au înregistrat într-o săptămână. Anul trecut erau 44 mii de cazuri, deci numărul aproape s-a dublat.

Este o creștere de peste 13 mii de cazuri de la o săptămână la alta, mai arată datele Institutului Național de Sănătate Publică. La Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj medicii văd sute de copii care se prezintă cu infecții respiratorii. La peste o sută dintre ei, boala e confirmată, iar o treime rămân internați.

Este aglomerație și la cabinetele medicilor de familie.

Sunt pline și saloanele Spitalului de Pediatrie din Ploiești. Zeci de persoane continuă să vină la consultații, dar au de așteptat chiar și câteva ore până să li se pună un diagnostic.

Medicii îi sfătuiesc pe adulți să conștientizeze perioada dificilă pe care o traversează și să cântărească bine dacă este necesar să vină la Urgențe.

Cătălina Duna, medic pediatru: „Dacă copilul este cu o stare generală proastă, nu mănâncă, face febră mare, atunci trebuie să mergem la Camera de Gardă. Dacă copilul se simte bine și răspunde bine la un simplu antitermic, atunci poate să stea și la domiciliu.”

După doi ani de pandemie, imunitatea noastră a scăzut, iar organismul face mai greu față virusurilor, care circulă și suferă mutații. Unele viroze cu forme mai severe persista până la 2-3 săptămâni.

CUVINTE CHEIE

Articole pe aceeaşi temă

Source

Distribuie știrea