O aeronavă a ratat de două ori aterizarea pe Aeroportul Otopeni. Imagini filmate de jurnalistul TVR Adelin Petrișor, care se afla în avion

Un avion al Turkish Airlines a ratat de două ori aterizarea pe aeroportul Henri Coandă din București.

La bord se afla și jurnalistul TVR Adelin Petrişor, care a surprins momentele in care aeronava încearcă să aterizeze, atinge pista cu roţile şi se ridică din nou în aer. Este vorba despre un Airbus 330 şi venea de la Istanbul.

După cele două aterizări ratate, pilotul a deviat zborul pe aeroportul din Sofia, unde a alimentat şi s-a întors la Bucureşti, cu o întârziere de câteva ore față de program.

A treia încercare de aterizare pe aeroportul din Otopeni a fost cu noroc, pilotul reușind să pună avionul pe sol fără probleme. Traseul aeronavei a fost surprins si de un site specializat în urmărirea zborurilor.

Distribuie știrea