O femeie a fost scoasă din ape de localnici, după ce a fost luată de viitură în Albești de Argeș, sat Albești Ungureni. Victima era în stop cardio-respirator. Medicii chemați de urgență au efectuat cu succes manevrele de resuscitare.
ACTUALIZARE 17.31 Potrivit ISU Argeș, manevrele de resuscitare au reuşit, iar femeia recuperată din mijlocul apelor a fost transportată la spital.
Pompierii militari şi pompierii voluntari au mai intervenit în localităţile Poienarii de Muscel, Stoeneşti, Boteni şi Mihăeşti, unde mai multe gospodării au fost inundate.
ACTUALIZARE 17.20 Pentru intervenție au fost mobilizate un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță, transmite Ziarul Argeșul.
Județul este de la prânz sub cod portocaliu de averse torențiale. Izolat, cantitățile de apă pot depăși 70-80 l/mp, în intervale scurte de timp, de până la 1–3 ore, au transmis meteorologii.
Avertizarea este valabilă până duminică seara, la ora 22.00.
Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, se pot depăşi cotele de apărare pe anumite râuri din judeţele: Caraş Severin, Mehedinţi, Dolj, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Argeş, Olt, Teleorman, Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov.
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele Gorj, Mehedinţi, Vâlcea şi Olt.
Până duminică la miezul nopții este cod galben pe râurile din judeţele: Bihor, Cluj, Hunedoara, Arad, Alba, Sibiu, Caraş Severin, Timiş, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Olt, Teleorman, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Tulcea şi Constanţa.
CUVINTE CHEIE
Articole pe aceeaşi temă