O femeie refugiată din Ucraina a murit în Republica Moldova, la punctul de trecere a frontierei de la Palanca, după o călătorie de 50 de ore

Zeci de mii de ucraineni s-au refugiat în Republica Moldova, în cele 4 zile de război. La Palanca, cel mai apropiat punct de frontieră de Odessa, ucrainenii primesc ajutor din partea voluntarilor, imediat ce intră în Republica Moldova.

27 Februarie 2022, 11:00 (actualizat 27 Februarie 2022, 12:10) |

O femeie din Ucraina a murit la punctul de trecere a frontierei de la Palanca, în urma unui stop cardiac, potrivit tvrmoldova.md. A fost solicitat serviciul 112, i s-a acordat primul ajutor, dar a decedat în ambulanţă. Femeia în vârstă de 64 de ani călătorea de 50 de ore.

Natalia Chicu de la TVR Moldova relatează: Fluxul de refugiați este mare. Ieri, coloana de mașini se întindea pe 15 km, iar azi are 20 de km.

Peste 35 de mii de refugiați ucraineni au intrat în Republica Moldova, până la ora 9.00. Dintre ei, 350 au cerut azil.

Femeile își iau copiii în brațe, bagajele în mâini, abandonează mașinile și trec frontiera pe jos.

Cei care vin în vamă spun că au fost nevoiți să-și lase acasă părinții bătrâni dar și micile lor locuințe.

La intrarea în Republica Moldova sunt întâmpinați cu ceai cald și alimente și sunt testați anti Covid.

Merg apoi la centrul de triere de unde sunt direcționați spre centre de cazare amplasate pe tot teritoriul Moldovei.

Source