O hală de aproximativ 300 metri pătrați a fost mistuită de flăcări, la Cluj Napoca

A fost panică aseară în Cluj-Napoca, după ce o hală de aproximativ 300 metri pătrați, aflată aproape de ieșirea din oraș, a luat foc. Pompierii au intervenit cu 3 autospeciale de stingere și un echipaj de prim ajutor.

13 August 2021, 08:42 (actualizat 13 August 2021, 09:06) |

A ars hala în care erau depozitate produse alimentare, bidoane de vopsea, un stivuitor și câteva butelii de gaz. La sosirea salvatorilor, hala ardea generalizat, iar la scurt timp au explodat 2 butelii.

Nu au fost victime, doar pagube materiale. Incendiul a fost localizat și s-a lucrat câteva ore la lichidarea ultimelor focare.

Cauza probabilă a incendiului va fi stabilită astăzi, deoarece condițiile de vizibilitate pe timpul nopții nu au permis evidențierea unor detalii relevante în anchetă.

Source

Distribuie știrea