Procesul lui Vlad Pascu a continuat joi, 4 aprilie, la Mangalia, după ce Curtea de Apel Constanța a respins cererea procurorilor de strămutare a cauzei. La termenul de azi, instanța a decis ca el să fie judecat pentru ucidere din culpă, nu pentru omor.
Vlad Pascu va fi judecat pentru ucidere din culpă, a decis Judecătoria Mangalia la termenul de azi. Pentru această infracțiune pedepsele prevăzute sunt de la 3 la 10 de închisoare. La termenul anterior, familiile victimelor ceruseră instanței, prin avocat, reîncadrarea faptei la omor calificat, unde pedeapsa este detenția pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 de ani.
La termenul de judecată stabilit pentru data de joi, 4 aprilie, a fost pusă în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei, în omor calificat. Dacă judecătoarea Ancuța Popoviciu va respinge cererea, ar putea fi ultimul termen al procesului pe fond. La termenul anterior al procesului, din 14 martie, Vlad Pascu şi-a recunoscut faptele și a cerut, iar instanța i-a admis să fie judecat în procedura simplificată care reduce cu o treime limitele pedepsei. Pascu este judecat în acest moment pentru ucidere din culpă, infracțiune pedepsită cu închisoarea de la 3 ani la 10 ani şi 6 luni. Pentru că beneficiază de procedura simplificată, dacă va fi găsit vinovat, el va primi o pedeapsă cuprinsă între 2 ani şi 7 ani de închisoare.
Părinții celor doi tineri uciși în accident și cele trei victime rănite au cerut instanței, prin avocați, ca Vlad Pascu să fie judecat nu pentru ucidere din culpă, ci pentru omor calificat, unde pedeapsa este detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 de ani.