
O treime dintre copiii care s-au născut în România, anul trecut, au venit pe lume în afara unei familii. Sociologii spun că vremurile s-au schimbat, iar multe cupluri se concentrează acum pe carieră. Devin părinţi înainte să-şi legalizeze relaţia. Psihologii au însă şi o altă explicaţie: e o mare schimbare de mentalitate în tot ceea ce înseamnă statutul femeii în societatea românească.
Din cei 155 de mii de copii care s-au născut în România anul trecut, 50 de mii, adică o treime, au venit pe lume în afara căsătoriei, arată datele INS. Psihologii spun că sunt cupluri care au o relație stabilă de ani buni, dar nu simt nevoia să o oficializeze nici după nașterea copilului.
Keren Rosner, psiholog: Cred că schimbarea atitudinii sociale contribuie foarte mult la această decizie de a avea copii în afara căsătoriei, pentru că nu mai este văzută ca o condiție necesară căsătoria pentru a avea copii. Sigur că influențează foarte mult creșterea independenței economice a femeilor.
Sociologii atrag atenția că oamenii sunt mai concentrați pe dezvoltarea profesională, iar copiii apar mult mai târziu în viața unui cuplu.
De altfel, 44 % dintre femeile care au adus pe lume anul trecut un copil aveau cel puțin 30 de ani. Nașterea în afara căsătoriei e ceva obișnuit astăzi pentru multe cupluri.
Bogdan Voicu, sociolog: Și România este la început de drum în această perspectivă de transformare a societății, în care căsătoria contează mai puțin, căsătoria formală. Stigmatizarea cu pricina venea în principal din perioada comunistă, având rădăcini mai vechi, fiindcă nașterea în afara căsătoriei însemna pierderea dreptului la moștenire, astăzi nu mai suntem în situația respectivă. Nu ne mai căsătorim pentru a conserva averea familiei.
Datele centralizate la recensământul din 2021 arată că 36 de mii de femei din România nu sunt căsătorite, dar trăiesc într-o uniune consensuală.
Adrian Negrescu, analist economic: E o misiune extrem de dificilă să aduci pe lume un copil, în special din punct de vedere financiar. Dacă nu sunt împreună, părinții au o și mai mare problemă, dacă nu își gestionează un buget comun. Asta pentru că întreținerea, creșterea unui copil, costă din ce în ce mai mult. Produsele de îngrijire pentru copii s-au scumpit semnificativ, iar costurile cu mâncarea, una specială, cu hainele, încălțămintea, au ajuns să fie similare, dacă nu chiar mai mari ca la un adult. Pentru o familie cu 1 copil, să aibă un trai decent în România, e nevoie de minim 2000 de euro, în acest moment, bani pe care puțini îi câștigă.
Rată natalității în România este peste media europeană. Anul trecut, la nivelul Uniunii, cea mai mică rată a natalității s-a înregistrat în Italia și Spania.