O vacă şi o barză, salvate de pompierii din Neamţ şi Hunedoara

Misiuni speciale pentru pompierii din Neamţ şi din Hunedoara, care au fost chemaţi să salveze o vacă şi un pui de barză. Ambele intervenţii s-au încheiat cu bine.

În comuna Icuşeşti din Neamţ, o vacă a ajuns într-un bazin adânc de doi metri, pe care proprietarul îl construise pentru hidrofor, dar pe care nu l-a acoperit. Animalul a rămas în bazin până când pompierii au ajuns la faţa locului şi au reuşit să-l scoată, cu ajutorul unui scripete şi a unei chingi.

Pompierii au avut o misiune specială şi în localitatea Cristur, din Hunedoara. Au fost chemaţi să salveze un pui de barză, care căzuse din cuib.

Un tânăr a observat puiul pe un câmp din apropiere, la câteva sute de metri de cuib și a sunat la 112.

Salvatorii s-au asigurat că pasarea nu are răni, i-au dat apă, apoi, cu ajutorul scării, au urcat-o în cuib, unde o așteptau doi frați.

Distribuie știrea