O viitură a făcut prăpăd în Reșița. Puhoaiele venite de pe dealurile din jur au luat la vale aproape 30 de autoturisme

Au fost precipitații record în Reșița, iar o viitură a măturat o stradă întreagă. Au fost clipe de coşmar pentru locuitorii care s-au trezit în mijlocul unui râu nestăpânit, care a luat totul la vale. Apele au pătruns în curți și pivnițe și au avariat mai mutte mașini. Tot din cauza scurgerilor de pe versanți, Drumul Național 58 a fost blocat.

30 Mai 2023, 12:12 (actualizat 30 Mai 2023, 12:16) Știrile TVR |

Cea mai afectată a fost strada Mihail Kogălniceanu, unde puhoaiele venite de pe dealurile din jur au luat la vale aproape 30 de autoturisme.

Deși refăcut, sistemul pluvial nu a făcut față cantităţii impresionante de precipitații. Autoritățile spun că totul a fost blocat de aluviuni și copaci veniți de pe versanți.

Specialiștii spun că în mai puțin de o oră au căzut precipitații record.

Probleme au fost și pe Drumul Național 58 Reșița-Anina, unde traficul rutier a fost blcoat circa o oră din cauza aluviunilor și pietrișului ajuns pe carosabil de pe versanți.

În urma acestor precipitații, pe râul Bârzava care traversează municipiul Reșița a fost cod portocaliu hidrologic până în această dimineață.

Source

Distribuie știrea