Lupte intense în centrul Fâșiei Gaza. Armata israeliană a neutralizat, în ultimele ore, zeci de luptători Hamas. Palestinienii afirmă însă că e vorba de civili omorâți în bombardamentele israeliene. În plan diplomatic, Statele Unite și țările influente din regiune încearcă ajungerea la un nou armistițiu Israel-Hamas. În Israel se află ministrul francez de Externe, iar șeful diplomației americane a început un nou turneu în zonă, al cincilea de la declanșarea actualei crize.
Armata israeliană a întreprins raiduri terestre și aeriene în zona Khan Younis și a reușit să elimine mai multe puncte de rezistență ale teroriștilor Hamas. A fost descoperită inclusiv o mini bază de antrenament.
Raidurile israeliene au distrus o moschee, în centrul Fâșiei Gaza, precum și trei blocuri de locuințe, afirmă palestinienii, bilanțul bombardamentelor fiind de zeci de morți.
Israelul presează puternic în centrul Fâșiei Gaza, iar unii jurnaliști de la fața locului afirmă că e o nouă fază a războiului, mai intensă.
Aflat în prima sa vizită în zonă, noul ministru de Externe al Franței a spus că tragedia din Gaza trebuie să ia sfârșit.
Stephane Sejourne, ministru de externe, Franţa: Cerem respectarea normelor umanitare internaţionale, o încetare a focului imediată şi durabilă, livrarea masivă de ajutoare umanitare. Trebuie să ia sfârşit suferinţa civililor, dar şi a ostaticilor aflaţi în Gaza.
În căutarea unei eventuale soluții pentru eliberarea ostaticilor aflați încă în mâinile Hamas a revenit în regiune secretarul de stat american, Antony Blinken. Prima etapă – Arabia Saudită.
Israel, Statele Unite, Egipt și Qatar – în numele Hamas – discută ultima variantă a unui eventual armistițiu.
Ar fi vorba despre o încetare a focului de 40 de zile, eliberarea – în etape – a tuturor ostaticilor din Gaza și a unor palestinieni din închisorile israeliene.
Însă gruparea Hamas insistă pentru încetarea completă a ofensive israeliene.