Oficial Hamas: Nu am dat încă un răspuns propunerii de armistiţiu, care este în studiu

Hamas a primit propunerea de armistiţiu de la Paris pentru încetarea focului şi eliberarea ostaticilor din Fâşia Gaza, dar nu a dat un răspuns nici uneia dintre părţi, a declarat joi pentru Reuters consilierul de presă al şefului biroului politic al mişcării islamiste, informează Reuters.

Noi spunem că stadiul actual al negocierilor este zero şi, în acelaşi timp, nu putem spune că am ajuns la un acord„, a spus Taher al-Nono.

Conform unor declaraţii ale mediatorului qatarez, citat de AFP, Hamas a dat joi o „prima confirmare pozitivă” unei propuneri de pauză umanitară în Gaza şi eliberare de ostatici. Această propunere a fost „aprobată de partea israeliană„, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei Qatarului, Majed al-Ansari. „Şi acum avem o primă confirmare pozitivă din partea Hamas„, a spus el, în speranţa că „în următoarele două săptămâni vom putea să împărtăşim câteva veşti bune în acest sens„. O sursă apropiată Hamas din Gaza a declarat însă pentru AFP că nu există încă un consens cu privire la propunere şi că „afirmaţia Qatarului (a fost) grăbită şi falsă„.

Liderul mişcării, Ismail Haniyeh, care trăieşte în exil în Qatar, este aşteptat joi sau vineri în Egipt pentru a discuta despre o nouă încetare a luptei, la aproape patru luni de la începutul războiului, în octombrie. Aceste discuţii se vor concentra pe propunerea de armistiţiu şi eliberare de ostatici la schimb cu prizonieri palestinieni, reieşită în urma întâlnirii de la Paris între şeful CIA, William Burns, şi oficiali egipteni, israelieni şi qatarezi.

Anterior, o sursă Hamas a indicat că propunerea se referă la trei faze. Prima prevede un armistiţiu de şase săptămâni în timpul căruia Israelul va trebui să elibereze între 200 şi 300 de prizonieri palestinieni în schimbul a 35 până la 40 de ostatici, iar 200 până la 300 de camioane cu ajutoare vor putea intra în fiecare zi pe teritoriul palestinian.

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, se va întoarce „în zilele următoare” în Orientul Mijlociu pentru a sprijini eforturile de realizare a acestui al doilea armistiţiu.

Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a vorbit despre un posibil armistiţiu, dar a afirmat că va pune capăt ofensivei doar după ce Hamas va fi eliminat, ostaticii eliberaţi şi după ce va primi garanţii privind viitoarea securitate a Israelului. Benjamin Netanyahu se află sub presiunea atât a familiilor ostaticilor, cât şi a membrilor guvernului său, ostili unui acord despre care susţin că ar fi prea generos pentru palestinieni. Preluare: Agerpres

Distribuie știrea