Oficiali ai ONU şi o delegaţie rusă vor discuta vineri despre prelungirea acordului privind exportul de cereale

Blocadă cereale din Ucraina / FOTO: Shutterstock

Acordul, încheiat la 22 iulie şi mediat de ONU şi Turcia, ar putea expira la 19 noiembrie dacă Rusia sau Ucraina s-ar opune faţă de prelungirea sa.

O parte-cheie a acordului din iulie este şi facilitarea exporturilor de produse agricole şi îngrăşăminte din Rusia.

ONU a afirmat că exporturile de cereale ruseşti au crescut, dar că sunt necesare eforturi pentru atenuarea efectelor negative ale sancţiunilor occidentale asupra exporturilor de îngrăşăminte.

Şeful pentru operaţiuni umanitare al ONU, Martin Griffiths, care conduce negocierile legate de exporturile ucrainene, şi secretarul general al UNCTAD, Rebeca Grynspan, care conduce discuţiile privind exporturile de produse agricole şi îngrăşăminte ruseşti, se vor întâlni vineri cu ministrul adjunct de externe rus Serghei Verşinin, a declarat un purtător de cuvânt al ONU.

‘Se speră că discuţiile vor face să avanseze progresele făcute în ce priveşte facilitarea exportului fără obstacole de produse agricole şi îngrăşăminte din Federaţia Rusă spre pieţele globale’, a afirmat purtătorul de cuvânt miercuri.

Rusia şi-a suspendat participarea la acord timp de câteva zile săptămâna trecută, acuzând Ucraina că l-a folosit ca acoperire pentru a lansa un atac împotriva navelor ruse din Crimeea. Ucraina nu a confirmat, dar nici nu a negat că s-ar fi aflat în spatele atacului.

Rusia şi-a reluat între timp cooperarea în acord, dar preşedintele Vladimir Putin a declarat că Moscova îşi rezervă dreptul de a se retrage din nou. În acest caz, Rusia nu va împiedica totuşi transporturile de cereale din Ucraina spre Turcia, a spus preşedintele Putin.
Mai mult de 10 milioane de tone de grâne şi alte produse au fost exportate din Ucraina în baza acordului, potrivit ONU.

Source